Unde-mi sunt cuvintele, au plecat cu florile?

Nu te mai vreau
ianuarie 17, 2021
Croazieră prin viaţă
februarie 7, 2021

Unde-mi sunt cuvintele, au plecat cu florile?

Mă apuc să scriu. Am făcut-o o dată şi încă o dată şi încă o dată. Am privit foaia albă de un infinit de ori şi aş mai fi încercat de câteva ori dacă mi-ar fi permis golul de cuvinte din inimă şi din suflet. Dar de ce? De ce găsesc în inimă un gol? Acolo erau cuvinte frumoase pe care le înşiram la rând, le aliniam aşa cum am aliniat în primăvară jardinirele mele handmade cu garofiţe. Le simţeam culorile vibrând, le simţeam parfumul pătrunzând până în adâncul fiinţei mele, îmi dădeau o stare de bine. Aşa erau cuvintele, gândurile şi sentimentele, ca florile de primăvară ale sufletului meu. Dar iarna blândă le-a uscat, le-a deshidratat, le-a degerat. Unde-mi sunt cuvintele, au plecat cu florile? Dacă da, sper să se întorcă în primăvară, odată cu florile, cu păsările, cu veselia…

Entuziasmul primăverii îmi doresc să revină aşa ca anul trecut. Îmi doresc să am o primăvară la fel ca cea care a trecut! O primăvară în care să mă bucur că trăiesc! Da, am fost închişi! Da, a fost trist! Pentru mulţi a adus durere primăvara trecută. A fost pandemie. Dar eu am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut de mult sau poate niciodată. Eu m-am înarmat cu mult curaj şi am făcut ceea ce trebuia să fac cu mult timp în urmă. Stângaci, şi poate că nu în cel mai bun mod, dar am reuşit! Am reuşit să simt, să trăiesc momente unice, bucurii pe care poate că nu le-am meritat. Dar pe care le-am trăit şi le-am simţit cu toată fiinţa, chiar dacă în secunda următoare au dispărut, s-au evaporat. Am regretat, am plâns, am fost fericită, m-am certat cu mine, am râs, m-am minţit, n-am recunoscut,  m-am contrazis, m-am bucurat, am greşit, m-am corectat şi am minţit, pentru ca în final să fiu recunoscătoare că viaţa mi-a dat o lecţie, m-a învăţat să fiu aşa…atât de eu. Am învăţat să mă iubesc, să mă iert, să mă apreciez corect, am învăţat să fiu mai bună! Mulţumesc! – am vrut să o spun de atât de multe ori, şi totuşi, o voi spune de fiecare dată în care îmi vei permite. Multumesc!

Cuvintele mele grăbite, din primăvară, au rămas blocate într-un banal „mulţumesc!”. Vreau să cred că garofiţele ce aşteaptă primăvara au prins în bobocii lor tot uraganul sentimentelor. Ele ştiu, au făcut pact cu stropii de ploaie. E vina lor că ne-au permis. Nu trebuia….dar regretele sunt târzii, poate în viaţă sau poate în noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *