E ziua mea!
iulie 16, 2020
De la literatură la celelalte arte: operaţiunea supă de roşii cu găluşte
iulie 23, 2020

Fragment 2

„În acel moment mi-a arătat cel mai frumos zâmbet pe care îl văzusem vreodată. Era bronzat, brunet, cu puţină barbă, iar dinţii îi păreau de un alb imaculat. El cu totul părea imaculat, proaspăt scos din cutie în orice situaţie. Era perfect! Simţeam că îl scosesem dintr-un vis pentru a-mi face vacanţa perfectă. Am apucat să zic:

– Ar fi drăguţ! Mi-e tare cald.

-Atunci să mergem!

Am ajuns cu bine în apă, încercam să nu îmi pierd echilibrul şi aşa mi se părea destul de ciudat să intru în apă alături de un bărbat pe care îl cunoscusem cu o zi în urmă. Drept urmare că m-am înşelat, am alunecat pe una din pietre, iar el m-a prins atent de mână, sprijinindu-mă.

– Ai grijă! – m-a atenţionat fără să îmi dea drumul la mână. Nici eu nu m-am grăbit să mă eliberez. A fost momentul acela în care atingerea lui parcă m-a curentat, am simţit furnicături în tot corpul şi fluturi în stomac.

Simţeam că sentimentele îmi sunt împărtăşite. Pur şi simplu, stiam. Ceea ce se întâmpla între noi nu avea nevoie de cuvinte, ne zâmbeam unul celuilalt şi ne înţelegeam. Cu toate acestea, eram conştientă de faptul că totul se producea în creieraşul meu. Nu voiam să fiu rănită şi îmi cream o lume perfectă, visam la prinţul meu. La o lume în care eram doar noi doi, fără nimeni şi fără nimic.”

Între continente – pag. 66-67

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *