Doi nebuni, o iubire şi o carte

Doar puncte
august 5, 2020
Seara perfectă
octombrie 1, 2020

Doi nebuni, o iubire şi o carte

Mi-am descoperit pasiunea de a merge în drumeţii cu mult timp în urmă, pe când eram adolescentă. Atunci credeam că lumea întreagă este a mea şi nimic rău nu mi se poate întâmpla pe munte. Îmi amintesc că în prima drumeţie am plecat cu Ana a mea, ca două floricele. Ştiţi cum pleacă floricelele din grădina bunicii în drumeţie? Cu gentuţa pe umăr, cu pălăriuţa într-o parte, cu blugi rupţi şi încălţate în teneşi. Fără mâncare, fără apă, fără gândul că putem întâlni vreun Moş Martin sau orice alt animal sălbatic, cred că nu ne imaginam că am putea vedea o veveriţă. Nu ştiam că avem nevoie de condiţie fizică şi nici nu ne documentasem în privinţa traseului ce urma să îl străbatem. Ne doream să ajungem pe Platoul Bucegi, pornind din Buşteni, pe Jepi Mari. Am reuşit să parcurgem doar un sfert şi ne-am întors pentru a ne aşeza la coda de la telecabină. Privesc şi acum cu drag şi cu zâmbetul pe buze fotografiile, retrăind acele amintiri plăcute.

Între timp am conştientizat pericolul major la care se supun cei care pornesc în aventuri montane. După ce am vizionat mai multe episoade a unei emisiuni din domeniu acum vreo 3 ani, într-o iarnă în care am făcut varicelă (o altă poveste pe care o vom dezbate altădată), am hotărât că este momentul să îmi creez propriile amintiri frumoase.

 

Găsindu-mi şi partenerul ideal, cel care mi-a împărtăşit nu doar sentimentele, ci şi pasiunile, am început să căutăm locuri frumoase. În fiecare an adăugăm pe listă câte un obiectiv de cucerit. Aşa s-a întâmplat ca weekend-ul trecut să ne îndeplinim una dintre cele mai mari obiective, după ce anul trecut am parcurs Valea lui Stan, Canionul Şapte Scări. O minunăţie de traseu! O minunăţie de emoţii, stări şi sentimente, care au dat năvală în suflet ca un izbuc.

Am trecut prin Canion, urcând scările metalice, destul de uşor şi cum am considerat că era prea devreme să ne întoarcem la maşină, am continuat traseul marcat cu Banda Galbenă, până la Cabana Piatra Mare. Aici întregul nostru efort ne-a fost răsplătit de panorama incredibilă care ne-a captat încă înainte de a ajunge în Poiana Şura de Piatră. Braşovul de la altitudinea de 1635 m, arată mai frumos decât în fotografiile captate de sateliţi, mai frumos decât ar putea ieşi în orice fotografie. De acolo, de sus, de la înălţime, încadrându-se perfect în peisajul de vis, ne-au încântat şi Munţii Postăvaru, o parte din Ţara Bârsei, Ciucaşul şi Zăganul (care de

observau dincolo de Valea Gârcinului şi de Vf.Renţea).

De ce v-am povestit toate aceste lucruri? Pentru că prima drumeţie este cea mai frumoasă! A fost prima drumeţie în care am fost însoţită de ceea ce am creat. Micuţă, drăguţă şi cochetă, a mea, Între continente, m-a încurajat din rucsac atunci când am urcat cea mai înaltă scară a Canionului, cea de 15 metri înălţime, cea care este paralelă cascadei. Mi-a spus că pot când articulaţiile începeau să mă lase, după 2 ore de urcat 500 m faţă de nivel, adică aproximativ 1,5 km cu o pantă de 30%.

A fost cea mai frumoasă experienţă de până acum pentru că mi-am ţinut în mână visul, l-am atins şi i-am mulţumit că mi s-a împlinit. Şi dacă tot mi-a fost alături, am profitat pentru a face câteva fotografii, peste ani vom zâmbi şi ne vom aminti cum am pornit în prima noastră drumeţie împreună. Doi nebuni, o iubire şi o carte!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *