Despre mine

Salutare! Urmează să vorbim despre mine, despre Cristina Păun, cea care se află dincolo de cuvinte.

Sunt atât de multe de spus încât dacă aş începe să povestesc nu aş mai avea oprire. Şi nu pentru că sunt prea deosebită sau prea altfel, ci pentru că sunt un om normal, chiar banal, cu multe defecte, la fel, ca orice fiinţă umană ce frecventează societatea bucureşteană a acestui secol.
Născută la mijloc de vară, pe 16 iulie, mai exact, în promiţătorul an 1990, la mai mult de jumătate de an după ce regimul comunist din România cădea. Nu ştiu şi încă nu îmi dau seama dacă acest lucru a avut vreun impact asupra fragedei mele copilării, sau dacă am crescut şi eu odată cu noul regim proaspăt instaurat.

M-am bucurat de jocurile copilăriei pe stradă, alături de copiii din vecini. Am vizitat rar mătuşile de la ţară, dar vacanţele de vară când mergeam la casele părinteşti ale bunicilor mei, le am încă imprimate pe retină. Câteodată consider că trebuia să mă nasc într-o altă epocă, atunci când existau prinţi şi prinţese, boieri şi moşieri, iar viaţa era atât de simplă şi atât de frumoasă...
foto cristinapaun
cristinapaun
Dar dacă mă gândesc la aroma emanată de o cafea aburindă, cred că mă pot răzgândi... Ador cafeaua! Ador cafeaua dulce rău, cu lapte, cu vorbe frumoase şi cu prieteni dragi! Îmi place să fiu înconjurată de oameni, care exprimă ceva. Văd în fiecare fiinţă un mesaj, o culoare, un sunet. Aceasta este criteriul după care îmi selectez prietenii, apropiaţii sau cunoştinţele.
Îmi place să păstrez zâmbetul pe buze mereu, şi să fur zâmbetele celor din jur. Cine nu ar vrea sa fie înconjurat de feţe vesele şi de oameni fericiţi? Poate că şi acesta este motivul pentru care am ales să fiu înconjurată de cele mai pure şi sincere zâmbete.

Am cochetat cu scrisul dintotdeauna, aşa cum îmi place să spun. Prima dată m-am destăinuit unui jurnal, apoi am început să jonglez cu rimele. Am crescut şi am ajuns în era digitală şi mi-am aruncat cuvintele înşirate haotic pe unde am avut ocazia: diverse portaluri web, blogg personal, revista liceului, etc.
Am scris fără să conteze cât de bine o fac şi nu doar din dragul de a scrie, ci pentru a transmite un mesaj, pentru a ştii că cineva zâmbeşte atunci când citeşte. Uneori am rupt bucăţi din suflet şi le-am înşirat pe o foaie de hârtie sau într-un document. Acele momente au reprezentat pentru mine balsam pentru suflet, dar şi speranţă şi optimism că cineva poate, se va regăsi în ceea ce scriu. Nu am vrut să dau lecţii sau sfaturi, am vrut să vorbesc despre mine şi ale mele personaje, cu voi, prietenii mei, cei care la rândul vostru aveţi propria poveste nescrisă încă.
Eu sunt eu, mereu imprevizibilă. Adesea nici eu nu ştiu cum aş reacţiona dacă aş fi pusă în faţa unei situaţii. Mă bucur de partea frumoasă a fiecarei clipe! Să o găsim şi să ne bucurăm împreună!