M-am trezit cu gândul la el. Aşa că am deschis repede laptopul, căutând fişierul. Unde am rămas? Care a fost ultimul cuvânt tastat? Mi se învârteau prin cap o serie de întrebări, dar s-au oprit la un moment dat, au rămas blocate când am zărit data ultimului fişier: 12 octombrie. Cât a trecut de atunci? Pare o veşnicie. Nici nu mai cunosc unele detalii, şi nici nu are a-mi stărni curiozitatea. De ce? Voi înţelege eu într-o zi…

„Croazieră prin viaţă” s-a oprit la pagina 57, pe data de 12 octombrie. Poate că au îngheţat apele imaginaţiei mele sau poate că va rămâne fără final, dar o scenă mă tot pune pe gânduri. Este scena în care îi aflăm numele eroinei principale, pe care eu l-am dezvăluit şi în alte postări. Anemona, cea care se luptă cu fantasmele imaginaţiei, ale prezentului, ale trecutului. Anemona cea confuză, care fuge de ea şi de ceea ce simte, plutind în derivă în loc să înfrunte realitatea.

Vă las scurtul fragment:

” Eu nu aş face asta, în locul tău! – se aude de undeva din spate o voce masculină, ce rostise cuvintele pe o tonalitate care îmi dăduse un fior.  Atât de cunoscut şi totuşi, atât de străin. Fantasmele nu îmi dădeau pace, eram pur şi simplu năucită după această noapte de nesomn. Am continuat să urc scările, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Vocea era produsul imaginaţiei mele, el nu putea fi real, nu avea cum.

– Anemona! – Am încremenit! M-a strigat pe nume. Iar numele meu rostit de această voce, a făcut ca ghemul de spini ce se zvârcolea haotic prin suflet, să înţepe mai tare. Durerea am resimţit-o până în extremităţile corpului, lăsând dâre ca un cărbune pe o coală albă. Am rămas paralizată, împietrită, fără respiraţie. Nu mai puteam să înaintez, să fug, pentru că îi simţeam prezenţa, îi auzeam paşii, îi simţeam parfumul.  Îmi doream să îmi revin şi să îmi repet  la nesfârşit că e ireal, că e al naibilui de ireal. Îmi doream să mă trezesc şi să trag aer puternic în piept ca şi cum demonii nopţii mi-ar fi furat aerul şi visele. Îmi doream să dispar.

Şi totuşi, cum reacţionează când realizează că vocea nu este nici pe departe ceea ce crede?

Vom afla poate cândva, atunci când „Croazieră prin viaţă” va avea un final… Dacă va avea!